~ Amestecatură, nimic mai mult decât TOTUL, precum viaţa. Doar muzica, umorul şi fotografia o colorează. În rest, nici o milă pentru politicieni! Acesta este un blog personal. Cu bunele şi relele mele, exclusive. "Nimic din ce e omenesc nu mi-e străin".
Tinerii “indignaţi” de la Madrid, susţinuţi din străinătate, au decis duminică să continue ocuparea pieţei Puerta del Sol, unde tabăra lor de corturi a devenit centrul mişcării de contestare începute în urmă cu două săptămâni.
Manifestanţii de la Madrid, susţinuţi din străinătate, vor continua să ocupe piaţa Puerta del Sol (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Mii de manifestanţi, majoritatea tineri, au participat duminică la adunarea generală care a aprobat în masă propunerea: “Noi rămânem şi vom decide mai târziu pentru cât timp”.
“Nu plecăm, nu plecăm”, a scandat atunci mulţimea.
Mişcarea spontană, inedită în Spania, care a început la 15 mai şi s-a răspândit în principal cu ajutorul reţelelor sociale, a decis iniţial duminica trecută să continue pentru o săptămână ocuparea pieţei Puerta del Sol, din centrul Madridului.
Toată săptămâna, în pofida unor semne de oboseală, sute de tineri au venit zi şi noapte în tabără.
Dar duminică, un purtător de cuvânt a explicat că “succesul adunărilor de cartier”, organizate sâmbătă la Madrid, şi “sprijinul” venit din Franţa, unde o mie de tineri s-au adunat în acelaşi timp, au dat un nou elan mişcării.
“Paris, rezistă, Madridul este cu tine”, au strigat tinerii spanioli la anunţul privind evacuarea de către poliţie a Pieţei Bastilia din Paris, unde erau de asemenea instalate corturi.
Această mişcare, care se vrea cetăţenească şi apolitică, regrupează tineri, dar şi pensionari, şomeri sau salariaţi exasperaţi de şomaj - care afectează unul din doi spanioli cu vârsta sub 25 de ani – excesele capitalismului, politicienii “corupţi” sau sistemul electoral acuzat că nu lasă loc partidelor mici.
Dar în absenţa unui lider identificat, organigramă şi platformă, “revoluţia spaniolă” îşi caută acum o nouă direcţie.
Toată ziua de duminică, mii de persoane au dezbătut în Puerta del Sol forma pe care ar trebui să o ia mişcarea de contestare.
“Credem că trebuie să rămânem până vom fi bine organizaţi”, a afirmat la microfon un participant, înaintea votului final.
Un consens s-a degajat privind menţinerea taberei de corturi, dar şi privind necesitatea “restructurării” ei pentru a lua în calcul multiplele probleme logistice.
“Problemele de coabitare şi infrastructură nu sunt suficiente pentru a ridica tabăra”, a apreciat un orator.
Alţii enumerau lista problemelor cotidiene, între care “oboseala, aprovizionarea cu alimente, furnizarea de electricitate, furturile şi prezenţa armelor albe”, precum şi cazuri de “hărţuire”.
Duminică, “indignaţii” au manifestat şi în străinătate, la Paris şi la Atena, unde s-au adunat 20.000 de persoane.
Printre obiectivele mişcării de acum înainte, un purtător de cuvânt, Carlos, a citat “extinderea în străinătate”, contactele cu ţările în care a început mobilizarea, precum Franţa şi Grecia, precum şi “consolidarea mişcării în cartiere”.
N-o să tac. Şi n-o să vă las nici pe voi să tăceţi. Trebuie să vorbim, să protestăm, să ne împotrivim. Îi vom lăsa pe bancheri să fie şi mai bogaţi, să ne arunce în şomaj din cauza lăcomiei lor, cuplaţi la corupţia politicienilor? Credeţi că nu-şi împart profiturile, pe munca noastră a tuturor? Unde e lumea normală de ieri? Ce-au făcut cu ea? Speră cumva că ne vom ţine gura, că le vom parca încă un Bentley în garaj?
Iisus a fost violent o singură dată: atunci când i-a luat cu biciul pe schimbătorii de bani şi pe comercianţii din Templu. Avem voie aşadar să dăm foc sistemului financiar mondial, zic eu. Să nu creadă ei că se pot juca cu vieţile oamenilor. Bancherii, ca şi politicienii, sunt prin definiţie slujbaşi, nu mahări. Iată, eu îţi dau ţie banul muncit de mine: tu ai datoria să ai grijă de el, să-i administrezi în schimbul unui comision, să faci un drum-şosea-autostradă, un spital, o şcoală, un spital. Şi să nu mă furi, să nu mă minţi. Să plăteşti salariile şi pensiile. E aşa greu? Cerem prea mult? Ori vreţi să vă admirăm agramatismele, grobianismul, cefele de porc, şoriciul din obrajii raşi proaspăt cu lame finescu, burţile pline, vilele, casele de vacanţă, domeniile, sufrageriile fără biblioteci, maşinile de fiţe etc. Şi să vă suportăm şi odraslele.
Sunteţi nişte fameni nevolnici, îndopaţi. Şi aveţi pretenţia că ne hotărâţi viitorul.
România nu are solidaritate nici măcar cu Spania. România nu se are nici pe sine. Ne mai mirăm că suntem scoşi la mezat?…
Piaţa Universităţii a fost goală astazi. Cei câţiva prezenţi, timizi sau nu, oricum puţini, nu ştiau dacă sunt oameni ieşiţi la plimbare sau la aer, ori potenţial protestatari.
Am stat 25 de minute şi am plecat spăşit spre casă.
La noi nu se întâmplă nimic. Decât resemnare şi laşitate. Încet, încet, ne întoarcem la starea aia de frică de dinainte de 89. Lumea întreagă se duce într-acolo.
Bineînţeles, suntem paşnici azi, mâine. Poimâine o să vă luăm gâtul, mama voastră de finanţişti! Ştim unde sunt banii şi suntem mai mulţi decât voi. Nu ne puteţi omorî pe toţi, la cât de prost plătiţi poliţia. Când se va da startul nu veţi avea timp să ajungeţi la jet-urile private.
De la faţa locului pentru CriticAtac Corina Tulbure
Barcelona, 21 mai 2011, Plaça Catalunya
Aproape 5 milioane de şomeri, cu un procentaj al şomajului între tineri de 43% (cu o rată foarte ridicată a şomajului între absolvenți universitari, fără a lua în calcul miile de tineri care realizează munci inferioare pregătirii lor, fiind lăudaţi cu cinism pentru elasticitatea de care dau dovadă). Lângă ei 62-63% dintre angajați trăiesc cu mai puţin de o mie de euro pe lună (conform raportului Ministerului Fiscal, GESTHA), în timp ce retribuţiile managerilor marilor firme din IBEX 35 au crescut cu 45% în ultimii ani, în ciuda măsurilor de austeritate. Mai mult de 230 000 de familii date afară din propriile case pentru incapacitatea de plată a creditului ipotecar, rămaşi pe drumuri însă datori în continuare băncii. În Catalunya, spitalele se închid, conform măsurilor anunţate înainte de alegeri şi puse în aplicare tacit pentru a nu pierde voturi. Universităţile sunt transformate în companii conform criteriilor Bologna, cu facultăţile din domenii umaniste comasate, dacă nu desfiinţate, programele de lucru de 12 ore de multe ori au o remunerație de 6 ore şi un dureros etc… Perplexitatea şi apatia în fața situației s-a transformat în rutina multor oameni. Frica de şomaj, lipsa unei minime solidarizări sociale cu cei concediaţi, masa imensă de lucrători care se agaţă cu disperare de menţinerea postului fiind dispuşi să accepte orice nivel de degradare a drepturilor şi condiţiilor de muncă, culpabilizarea indirectă a angajaților, viitorii disponibilizați, de lipsă de productivitate, încât ei înşişi au ajuns să simtă mai degrabă ruşine pentru situaţia lor decât indignare. Această situație a generat în ultimii doi ani în Spania o atmosferă de disperare lentă şi neputincioasă în care trâmbiţează un singur discurs ideologic: nu există altă alternativă decât strângerea curelei, aplicarea măsurilor de austeritate şi renunţarea la drepturile sociale – sănătate, educaţie, cultură – văzute deja ca nişte privilegii.
În urma mai multor luni de indignare virtuală prin reţelele sociale, tinerii şi nu numai ei au decis să iasă în stradă: există şi nu se identifică cu un sistem care nu-i mai reprezintă, în care aşa numita democraţie serveşte intereselor financiare. Platforma democraciarealya, (Democraţie adevărată, acum!) a lansat propunerea de a participa la o demonstraţie colectivă în 60 de oraşe ale Spaniei pe data de 15 mai, cu deviza „Nu suntem marfă în mâinile politicienilor şi bancherilor” Deşi se credea ca vor fi mobilizate puţine persoane, se estimează că mai mult de 130 000 de oameni au ieşit duminică în stradă în toată Spania pentru a arăta că sunt cetăţeni, nu doar consumatori şi că doresc o schimbare nu doar cu un caracter electoral, ci o schimbare radicală a sistemului. „El capitalismo necesita un reset” (Capitalismul trebuie resetat) Nu nemulţumirea faţă de un partid sau altul, nu indignarea faţă de măsurile de austeritate, ci un alt model de societate şi sfârşitul sistemului politic bipartid au constituit baza revendicărilor. Menționez că în Spania există două partide politice la nivel naţional care îşi dispută voturile: Partidul Popular, conservator, adept al politicilor neoliberale şi Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol, aflat acum la conducere. În ultimul timp, datorită lipsei de coeziune a discursului oficial al partidelor politice, platformele Internet s-au transformat într-un spaţiu de dezbatere şi solidarizare pe măsură ce tot mai multe organizaţii au aderat la manifestul mișcăriidemocraciarealya, printre care şi ATTAC. Rezistenţa mişcării și amploarea ei rezindă în faptul că nimeni nu-i reprezintă pe indignaţi. Nu există o ideologie concretă în spatele mișcării, ci doar dorința a mii de oameni de a schimba o situație considerată de discursul oficial ca fiind sigura posibilă. Circulând în reţea, indignarea se gestionează şi se propagă de la sine, nu este direcţionată sau canalizată de un anumit partid politic, ci e o „revoluţie a bunului-simţ” împotriva unui sistem cinic faţă de cetăţeni. Tot mai multe persoane devin conștiente de necesitatea abordării critice a sistemului actual.
Demonstrația din data de 15 mai, numită de mass-media din Spania 15M, nu a fost o demonstraţie apolitică, așa cum presa oficială a încercat să o discrediteze, ci o demonstraţie împotriva sistemului văzut ca unic detonant al crizei. S-a cerut votul responsabil pentru alegerile de duminică şi participarea la vot. Manifestaţia nu a fost organizată de niciun partid politic, nici de sindicate. Miile de oameni care au ieşit în stradă au diverse ideologii, însă protestul lor vizează însăşi fundamentul unei democraţii în care cetăţeanul simplu nu mai este băgat prea mult în seamă. Se revendică drepturi de bază: locuinţă, sănătate, educaţie şi încetarea speculei cu prețul materiilor prime și al alimentelor. Deşi au fost acuzaţi ca nu sunt în stare să propună mai nimic, manifestul platformei are mai multe propuneri concrete decât programele partidelor angajate în cursa electorală, care doar îşi atribuie rolul de manageri ai ieşirii din criza economică, fără a concretiza prea mult şi metodele. Voi cita câteva dintre propunerile manifestului democraciarealya.es:
1. Eliminarea privilegiilor clasei politice.
2. Controlul şomajului
Siguranța locului de muncă: interzicerea concedierilor colective sau din motive obiective în marile companii care înregistrează beneficii.
3. Dreptul la locuinţă
Se propune exproprierea de către Stat a stocului de locuinţe care a fost construit în timpul perioadei de boom imobiliar şi care nu s-au vândut, pentru a fi distribuite în regim de închiriere.
În Spania există peste 1 milion de locuinţe construite în timpul boomului imobiliar care nu au fost vândute şi care continuă să aibă preţuri inaccesibile pentru majoritatea populaţiei. În acelaşi timp, tinerii locuiesc cu părinţii până la vârste înaintate datorită chiriilor excesive.
4. Servicii publice de calitate.
Serviciile sanitare publice sunt parţial privatizate, se reduce bugetul destinat acestora de către Administraţiile publice, obligând indirect cetăţeanul să aleagă asigurări private.
5. Controlul entităţilor bancare.
Se propune ca entităţile bancare care au dificultăţi să fie naţionalizate pentru a se constitui o bancă publică cu un control social. De asemenea, se solicită restituirea către bugetul public a capitalului aportat băncilor şi impozitarea tranzacţiilor financiare.
6. În ceea ce priveşte fiscalitatea, se solicită creşterea impozitelor aplicate băncilor şi marilor capitaluri.
7. Libertatea cetăţenilor şi democraţie participativă
8. Reducerea cheltuielilor militare.
După demonstraţia de duminica trecută, în cursul săptămânii au continuat protestele în pieţele oraşelor, cu o afluenţă masivă în Madrid şi Barcelona. S-au instalat corturi și s-au organizat mese de dezbateri în piețe, participanții provenind din diferite asociații și având diferite platforme revendicative. La nivel instituţional, politicienii nu au fost capabili să înţeleagă nimic din ce se întâmplă: dacă mai întâi spuneau că protestatarii nu merită băgaţi în seamă, fiind utopicii dintotdeauna care nu şi-au găsit locul în sistem, ulterior i-au considerat periculoşi, tineri fără propuneri (da, vă înţelegem, sunteţi indignaţi, dar ce propuneri aveţi?, întrebau formațiunile politice), pentru a pune în final în funcţiune marketingului electoral (noi avem aceleaşi revendicări ca şi voi, ne daţi un vot?). Între timp, pieţele s-au transformat într-un spaţiu de discuții responsabile și fără incidente. Manifestanții au atras atenția de la început că nu se vor tolera acte de violență care ar da o justificare forțelor de ordine pentru a interveni. Comisia electorală centrală, atât în Barcelona, cât și în Madrid a interzis manifestațiile în timpul acestui sfârșit de săptămână. Dat fiind că suntem în plină campanie electorală, poliția nu intervine, chiar dacă avertizează că sunt manifestații ilegale. În Plaça Catalunya din Barcelona, deşi concentrarea de persoane este inferioară celei din Plaza del Sol din Madrid, este un du-te-vino de oameni: tinerii propun măsuri, se râde mult, se participă, se comentează, se aduc alimente celor instalați în piață, oamenii se simt din nou împreună. Persoanele în vârstă îi încurajează să nu renunțe la proteste. Tocmai pentru a arăta că indignarea nu aparține doar tinerilor sau anumitor colective, familii întregi cu copii au venit în piață. Protestatarii sunt simplii cetăţeni, până acum umiliţi sau deconectaţi complet de o realitate care nu-i mai reprezintă. Oameni încep să dialogheze, să se indigneze, să devină conştienţi de faptul că puterea le aparţine, că trebuie să vorbească, că au nevoie, ca într-un gest de recuperare morală, să spună că ajunge.
„Este sistema no me reprezenta” (Acest sistem nu mă reprezintă”), „Pienso, luego estorbo” (Gândesc, apoi deranjez”) „Sin tu voto, no son nada” (Fără votul tău, ei nu sunt nimeni.), „La llaman democracia y es Botin” (Îi spun democraţie şi este Botin, Emilio Botin fiind preşedintele băncii Santander Central Hispano).
În mijlocul protestelor care s-au desfășurat în fiecare noapte în piață se simte entuziasmul şi mai ales un nou aer de solidaritate, atât de minată până acum de isteria consumului şi a competitivităţii. Şi dacă tot vine vorba de solidaritate în vremuri de globalizare, pe când o globalizare a indignării? Indignaţii din pieţele din Madrid şi Barcelona, în ciuda acuzaţiilor care li se aduc, ştiu foarte bine ce vor: „No quiero un I-pad nuevo, quiero una vida nueva” (Nu vreau un I-pad nou, vreau o viaţă nouă).
Uitaţi-vă la TV… N-O SĂ VEDEŢI NIMIC! Nimeni nu vrea să se ştie! Masoneria a avut grijă. În curând o să urmeze şi internetul daca tăcem!
Par Mehdi Chebil - Des milliers de manifestants ont pris le contrôle du cœur de Madrid et érigé un camp permanent pour protester contre la politique d’austérité. FRANCE 24 vous fait partager le quotidien d’un mouvement qui veut étendre son influence à travers l’Europe.
À la fin de cet article, retrouvez le diaporama de notre journaliste, plongé pendant 24 heures dans le quotidien des manifestants madrilènes.
Tous les yeux sont aujourd’hui tournés vers la place Puerta del Sol, lieu symbolique de la manifestation du 15 mai contre la corruption des élites politiques et la rigueur économique. C’est ici que le mouvement a pris racine. Le week-end dernier, plus de 60 000 manifestants ont convergé vers la place, alors même que l’Espagne élisait ses représentants locaux et municipaux. Le Parti socialiste (PSOE) de José Luis Zapatero a d’ailleurs subi son plus important revers électoral depuis son accession au pouvoir, en 2004.
Le gigantesque campement, fait de tentes colorées, de bâches, de matelas et de canapés, n’a cessé de grandir en dépit de l’essoufflement des défilés de manifestants. Depuis, sur la base de ce mouvement désordonné, de nombreuses commissions ont été montées pour gérer les infrastructures, la logistique et les tenants juridiques de l’occupation.
L’organisation, bien que dénuée de leader, a mis en place un système impressionnant, capable de subvenir aux moindres besoins des protestataires, de la livraison de nourriture à la distribution de tubes de crèmes solaires en passant par des stands de massages des pieds pour les manifestants les plus actifs.
Printemps arabe, “été européen” ?
L’esprit démocratique initié par les révolutions tunisienne et égyptienne est-elle en train de traverser la Méditerranée ? Les “Indignados” (indignés, NDLR) de Madrid, selon leur dénomination autoproclamée, sont pour la plupart des jeunes, qui expriment leur mécontentement face au manque de perspectives pour leur futur. Ils s’insurgent également contre ce qu’ils définissent comme une élite politique déconnectée de leur réalité. Et comme leurs prédécesseurs nord-africains, ils s’appuient sur les médias sociaux pour coordonner leurs actions : des sit-in massifs et l’occupation permanente de places symboliques.
Sauf que le camp des manifestants de Madrid n’est pas comparable à l’insurrection qui avait émergé de la place Tahrir, au Caire. La colère de la jeunesse espagnole contre le système est bien plus diffuse que la vague égyptienne qui avait abouti au départ du président Hosni Moubarak le 11 février. Les revendications espagnoles sont plus difficiles à définir que celles qui ont émané des révoltes arabes.
Et, contrairement à leurs homologues égyptiens, les manifestants espagnols ne sont pas menacés par les autorités policières ou militaires. Seuls quelques officiers, plutôt détendus, surveillent la place de leur poste de police, un contraste saisissant comparé à la présence ambiguë des militaires égyptiens à proximité des foyers de contestation.
Comment préserver le dynamisme du mouvement ?
Cette atmosphère de relative bonne entente a un impact direct sur la motivation des protestataires et les organisateurs, qui peinent à entretenir l’enthousiasme des troupes, multiplient les “commissions” de tous genres.
L’une d’entre elles approvisionne en matériel ceux qui travaillent à la confection de banderoles, parfois sous un nuage de fumée de cannabis. Dès lors qu’on s’approche de l’une des fontaines de la place, un potager bio improvisé propose légumes, plantes et fruits “légaux”.
Un peu plus loin, une petite tente estampillée “Librairie” est ouverte et propose aux manifestants de lire les derniers journaux, distribués gratuitement. L’entrée à l’Espacio del Amor (l’Espace de l’Amour, NDLR) est également gratuite et dispense aux intéressés des sessions de tai-chi et de méditation.
Même si la motivation semble avoir légèrement diminué depuis les rassemblements massifs du week-end dernier, un sentiment d’optimisme prédomine toujours dans les rangs de ces “Indignados”. Certains n’hésitent pas à dire de ce camp qu’il est même leur nouvelle maison. Pour ces irréductibles, un souhait : que leur mouvement traverse les frontières et touche leurs voisins européens… Une mobilisation qui, espèrent-ils, pourrait alors se transformer en révolution.
Politicienii, stăpânii, mareşalii, orice alţi conducători sunt mereu cu un pas în spatele lumii, mulţimii pe care o controlează sub ochii încă îngădutori ai Domnului. În prostia lor, îşi fac de cap. Puterea corupe minţi şi caractere, suflete. Rarele idei, de ce cele mai multe ori nobile şi “idealiste” fac lumea să se mişte, nu înspre meschinării, ci înspre idealuri. Dumnezeu priveşte la noi. Un Immanuel Kant are valoare în ochii Lui. Mai jos, şi un Bill Gates. Nu însă un Stalin. Nici un Băsescu. Şi nici Obama.
Lumea trăieşte prin oameni care muncesc o bucată de pâine, o iubire, un fior de viaţă dăruită de Sus.
Nu zic de Germania sau Franţa, că de SUA ar fi absurd. Zic de Cipru, o ţară insulară mică, împărţită între greci şi turci. Care – unii şi alţii – nu se remarcă prin seriozităţi nemţeşti sau celebrităţi IT. Dar au autostrăzi impecabile, deşi dau impresia că stau toată ziua cu burta la soare. E drept, au soare mai tot timpul. Doar soare. Noi avem şi soare, şi zăpadă în munţi. Ce nu avem?
Cred că bun simţ. Sau avem prea multă prostie şi furăciune, care să obnubileze toată cultura pe care am dat-o lumii. Suntem un neam de laşi. În Franţa, băseştii ar fi fost demult ghilotinaţi. În State ar fi sfârşit pe scaunul electric. În Japonia ar fi auzit străfulgerarea katanei. În Serbia ar fi fost împuşcaţi în bar. La noi au vile, palate, penthouse-uri. Nici măcar nu le e frică, nu le trece prin cap să fugă, pentru că încă mai e ceva de furat.
Cât de tâmpit poţi fi încât să compari lucruri incomparabile? E la mintea cocoşului că aderenţa, viteza de start, cele câteva sute de kile uşoare ale unei maşini pot bate pe 300 de metri orice avion care are cel puţin 10 tone. La fel de logic e că 5 secunde mai încolo avionul va fi departe rău, că nu zboară cu 320 de km pe oră. Dar lumea se joacă… Iar unii babuini vor paria ca maşinile de F1 sunt mai rapide decât avioanele de luptă…
Manifestanţii de la Madrid, susţinuţi din străinătate, vor continua să ocupe piaţa Puerta del Sol (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
