Arhive lunare: iunie 2011

Apar semnele unui posibil război între China şi SUA

29 miercuri Iun 2011

Posted by in nexus, NWO, Politice, Verbum

≈ Scrie un comentariu

Apar semnele unui posibil război între China şi SUA

Autor: Mihai Baniţă | Sursa: Money.ro | Publicat: 29 iun 2011, 00:01 | Actualizat: 29 iun 2011, 11:37

Când într-o zonă se ciocnesc interesele politice și economice ale celor mai mari puteri ale lumii apar conflicte. La început sunt intimidări, apoi se transformă în conflicte armate, pentru ca în cele din urmă să se ajungă la un război în toată regula. În sud-estul Asiei, pe apă, China și SUA își dispută supremația.

20
comentarii

GALERIE MULTIMEDIA

Marea Chinei de Sud este periferică Oceanului Pacific şi face legătura între cele mai importante strâmtori ale Asiei de Est: Strâmtoarea Malacca, Strâmtoarea Singapore şi Strâmtoarea Taiwan. Este a doua cea mai circulată rută comercială maritimă din lume după volumul de marfă care o tranzitează. Pe lângă importanţa strategică, Marea Chinei de Sud are o populaţie bogată de peşte şi rezerve importante de petrol (7,7 miliarde de barili rezerve dovedite şi 28 miliarde de barili rezerve estimate).

Asta face ca toate ţările care au ieşire la această mare – China (inclusiv Macau şi Hong Kong), Taiwanul, Filipine, Malaezia, Brunei, Indonezia, Singapore şi Vietnam – să aibă pretenţii asupra apelor teritoriale ale celorlalte ţări, fiecare revendicând mai multe insule nelocuite din largul mării.

Ascensiunea Chinei şi întărirea componentei militare navale a făcut ca zona să devină una cu un risc ridicat de confilict, potrivit unui raport al think tank-ului australian Lowy Institute.

“Rutele maritime ale Asiei Indo-Pacifice devin din ce în ce mai aglomerate, constestate şi vulnerabile la conflictele armate. Forţele navale şi aeriene sunt întărite în contextului reconfigurării balanţei puterii economice şi strategice. Schimbarea politicilor de descurajare militară şi a celor de război ale Chinei, Statelor Unite şi Japoniei implică extinderea patrulelor maritime şi a supravegherii intruzive, ceea ce aduce o combinaţie nesigură de efecte stabilizatoare şi destabilizatoare”, se arată în raportul întocmit de Rory Medcalf, Raoul Heinrichs și Justin Jones.

China s-a întărit. Restul ţărilor iau exemplu


China se orientează către forţele navale, după ce a avut mai multă vreme o armată de uscat, menită să-i protejeze graniţele întinse.

După ce a făcut paradă cu J-20 – primul avion invizibil la radar construit de altă ţară decât SUA – la vizita secretarului american al Apărării Robert Gates, China se pregăteşte să lanseze la apă primul portavion şi există dovezi că a pregătit deja drone militare.

Marina chineză are acum 70 de vase de suprafaţă, peste 60 de submarine şi 85 de nave rapide echipate cu rachete, fiind cea mai puternică forţă din Marea Chinei de Sud.

“Aceste forţe au fost aranjate într-o strategie de apărare pe straturi, cu elemente proactive de anti-acces şi negarea accesului altor forţe în zonă (area-denial). Această abordare urmăreşte să crească riscurile şi costurile forţelor americane şi japoneze care operează în vecinătatea coastelor Chinei şi ale Taiwanului”, se arată în raportul citat mai sus.

Guvernul chinez a declarat că pretenţiile asupra apelor teritoriale din Marea de Sud sunt de acum de interes major – “o linie roşie dincolo de care Beijingul ar putea să ia în considerare utlitizarea forţei” – iar răspunusul ferm al Washingtonului, inculsiv în numele altora, a dus la deteriorarea relaţiilor sino-americane. De remarcat că 80% din petrolul importat de China trece prin Oceanul Indian, unde marina SUA deţine controlul, astfel că o blocadă a rutelor de acces ar lăsa economia Chinei paralizată.

Japonia îşi creşte şi ea capacităţile de luptă pe mare, în ciuda tăierilor bugetelor de apărare. Numărul de submarine va creşte de la 18 la 24, vor fi cumpărate avioanele de vânătoare de generaţia a cincea F-35, dar şi noi elicoptere dotate cu rachete anti-submarin. Noile maşini de luptă vor fi integrate într-o strategie anti-acces potrivită pentru relieful Japoniei.

India a început şi ea să-şi crească capacităţile de luptă pe mare, ca răspuns la avansul Chinei – de altfel, autorii raportului cred că se va ajunge la tensiuni puternice între cele două state -, iar SUA a indicat că va păstra o prezenţă militară considerabilă în zonă.

Incidentele

Forţele navale ale Chinei au fost implicate în mai multe incidente, din Marea de Sud, până în coastele sudice ale Japoniei. Acestea au devenit mai dese odată cu creşterea numărului de exerciţii militare din zonă, desfăşurate de toate părţile implicate. Pe de o parte China, pe de altă parte SUA, Coreea de Sud şi Japonia.

În 8 martie 2009, la 70 mile marine de insula chineză Hainan, cinci vase chineze, o navă de colectare a informaţiilor, două nave de patrulă civilă şi două traulere au interceptat nava de cercetare a marinei SUA USNS Impeccable, suspectată că efectuează o misiune de spionaj. Ambarcaţiunile chineze au blocat vasul american şi au încercat să-i distrugă sonarul cu ajutorul unor cârlige. Incidentul s-a încheiat fără victime, însă consecinţele pentru relaţiile dintre cele două ţări ar fi fost dezastruoase dacă vreunul dintre marinari ar fi fost ucis. În 2006, un submarin chinez din clasa Song a urmărit, fără să fie detectat,  portavionul american USS Kitty Hawk şi a ieşit demonstrativ la suprafaţă în raza de acţiune a torpilelor. În 2009, un submarin chinez a lovit un crucişător american, distrugându-i sonarul.

În 2001, un avion de recunoaştere american a fost acroşat de un avion de vânătoare chinez J-8 în apropierea insulei Hainan. În urma coliziunii, avionul chinez s-a rupt în două şi pilotul a murit. Avionul american a fost nevoit să aterizeze de urgenţă pe teritoriu chinez, iar echipajul a fost reţinut.

În aprilie 2010, fără a-şi anunţa intenţiile, China a efectuat o serie de exerciţii militare anti-submarin în apele internaţionale de lângă insula japoneză Okinawa. Un elicopter chinez s-a apropiat la doar 90 de metri de ambarcaţiunile japoneze din zonă şi a început să le şicaneze. În septembrie, autorităţile japoneze au răspuns prin arestarea unui pescar chinez care a lovit o ambarcaţiune a pazei de coastă în regiunea Senkaku/Diaoyu din Marea de Est a Chinei.

După scandalul diplomatic, China a sistat exporturile de pământuri rarecătre Japonia, esenţiale pentru industria high-tech a niponilor. Apoi, chinezii au refuzat să condamne bombardamentele Coreei de Nord asupra insulelor Sudului. Acţiunile de intimidare ale Chinei au continuat şi după tsunamiul din martie care a măturat Japonia. Anul trecut, China a trecut pe locul doi, în locul niponilor, în topul celor mai mari economii ale lumii.

De asemenea, au fost semnalate multe incidente ale marinei chinze cu cele ale Filipinelor şi Vietnamului. Recent, China a trimis cea mai mare şi mai modernă navă de patrulă –Haixun 31 – prin apele reclamate de Filipine spre Singapore, declanşând reacţii internaţionale ostile.

Se speculează că există o independenţă tot mai mare de acţiune a ofiţerilor armatei chineze, şi este posibil ca unii dintre ofiţeri să folosească incidentele pe mare pentru a căuta recunoaştere şi avansarea în cariera militară. Mai mult, aceste incidente sunt folosite pentru a crea precedente care să influenţeze politica naţională.

Ne îndreptăm spre un conflict

“Frecuşurile dintre Statele Unite, Japonia şi India foarte probabil vor persista şi se vor intensifica. Pe măsură ce numărul şi frecvenţa incidentelor vor creşte, va creşte şi probabilitatea ca un episod să escaladeze spre confruntare armată, o criză diplomatică şi chiar un posibil conflict deschis”, se mai arată în raport.

În momentul de faţă, părţile implicate comunică prea puţin, şi nu există un telefon roşu între marinele SUA şi Chinei pe această problemă.

Autorii raportului spun că singura şansă pentru dezamorsarea situaţiei este ca actorii principali – China şi SUA – să rezolve diplomatic conflictul.

Cele două ţări au legături economice puternice. China este cel mai mare creditor extern al statului american, în timp ce SUA este cea mai mare piaţă pentru exporturile chineze.

Când vine vorba de orice seamănă a intervenţie a Washingtonului în politicile Beijingului, oficialii comunişti se aprind imediat. Când China a fost acuzată de către americani că îşi ţine moneda artificial subapreciată pentru a câştiga avantaje competitive, asiaticii au răspuns că sunt pure speculații și că valoarea monedei este una corectă. Când, în urmă cu un an de zile, secretarul de stat Hillary Clinton cerea Chinei să-şi rezolve disputele din apele teritoriale, Beijingul a spus că America trebuie să stea departe de problemele care nu o privesc. În fine, China revendică teritoriul prosperului Taiwan, iar Statele Unite au dat semnalul că vor lua apărarea Manilei dacă recentul conflict din Filipine escaladează.

Raportul complet: Crisis and confidence: major powers and maritime security in Indo-Pacific Asia - de Raoul Heinrichs , Rory Medcalf și Justin Jones.

Sorin Ilieşiu cere demisia batjocurei

28 marți Iun 2011

Posted by in 1, Verbum

≈ 4 comentarii

“Domnului Traian Băsescu – Preşedintele României 
Demisia!
Excelenţă, excelaţi în minciună, nedreptate, neruşine, incultură, derizoriu, prefăcătorie, mahalagism, vulgaritate, ipocrizie, fariseism, prefăcătorie, duplicitate, viclenie. 
Ca să nu se creadă că ceea ce vă scriu ar fi «sarcină de partid», tocmai mi-am dat demisia din PNţCD şi din funcţia de vicepreşedinte.
Singura modalitate de a iubi astăzi România este de a spune adevărul despre dvs.: aţi preschimbat Dreptatea şi Adevărul în Nedreptate şi Minciună, aţi batjocorit demnitatea, aţi strangulat speranţa, aţi violat România.
Unica urmare ar fi demisia de onoare! Dar nu cred că mai aveţi onoare.
Paharul s-a umplut o dată cu detestabilele afirmaţii ale dvs. despre M.S. Regele Mihai, despre mareşalul Antonescu şi despre eliberarea Basarabiei de armata română, în 1941, eliberare pe care o numiţi “invadare” batjocorind astfel unitatea şi integritatea naţională pe care aţi jurat solemn să le apăraţi. 
Incultura dvs. este năucitoare, şi, în consecinţă, incompatibilă cu funcţia pe care o deţineţi prin fraudă morală. 
Vă mândriţi că v-aţi da viaţa pentru România, vă lăudaţi că asemenea mareşalului Antonescu, aţi fi avut curajul să atacaţi înfricoşătoarea Uniune Sovietică, dar totuşi vă e frică să condamnaţi pactul Stalin-Hitler (Molotov-Ribbentrop) şi consecinţele sale, ca ilegitime şi criminale – aşa cum v-am cerut insistent.

Vă lăudaţi că sunteţi patriot, îngenuncheaţi cu prefăcută evalvie în faţa tricolorului, dar refuzaţi să solicitaţi – aşa cum v-am cerut – Ungariei şi reprezentanţilor minorităţii maghiare, să dezavueze şi să regrete zecile de masacre antiromâneşti şi antievreieşti comise în Transilvania, în 1941-1944, de regimul horthyst cu implicarea unei părţi a populaţiei maghiare locale, şi, de asemenea, să recunoască legitimitatea tratatelor de pace semnate de Ungaria la Trianon în 1920 şi la Paris în 1947, contestate de organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale din România sau din Ungaria, de lideri precum Laszlo Tokes, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, vicepreşedintele Parlamentului European.
Nu aţi făcut nimic bun, cu excepţia condamnării comunismului. Dar nu aţi fi făcut-o dacă timp de un an nu v-aş fi încolţit cu apeluri argumentate şi documentate, astfel încât să nu aveţi încotro şi să răspundeţi favorabil. În 2005 aţi spus că nu puteţi condamna comunismul întrucât “nu există dovezi şi raport de condamnare”. Ca urmare, v-am prezentat dovezi: am redactat de unul singur – pe baza datelor incontestabile preluate de la cel mai respectat Memorialul din Europa, respectiv cel de la Sighet – un raport neoficial publicat integral în presa centrală în octombrie 2005, cele 21 de capete de acuzare formulate de mine regăsindu-se ulterior în raportul oficial. 
Din păcate, nici până azi nu aţi binevoit să citiţi raportul pe care vi l-aţi asumat în 2006. Aţi condamnat neavând habar ce condamnaţi. Ca dovadă, iată un fragment din discursul rostit de dvs, în 18 Decembrie 2006, fără să vă daţi seama de fapt ce citiţi: “Principalele acţiuni criminale menţionate în Raport şi pe care ţin să le amintesc aici, ca argument pentru această prea-mult amânată condamnare sunt următoarele: (…) Distrugerea partidelor politice şi a continuităţii constituţionale a statului român, prin abdicarea forţată a Regelui Mihai. (…)”
Aţi proiectat în derizoriu condamnarea comunismului şi aţi emasculat-o, prin refuzul dvs. de a solicita Parlamentului şi Guvernului – aşa cum v-am cerut – să adopte măsurile şi legile decomunizării propuse în raportul asumat şi evocate în discursul dvs.
Aţi demostrat că nu doriţi Dreptate şi Adevăr prin justiţie faţă de crimele comunismului, genocidul din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990. În septembrie 2009 ne-aţi implicat la Cotroceni într-un show electoral. Aţi certat-o pe doamna procuror general Kovesi pentru că încă nu se aflase adevărul. Ca pedeapsă, după o lună, aţi renumit-o pentru încă un mandat. În prezent, dosarele sunt îngropate şi mai adânc.
V-aţi angajat că veţi cere preşedintei Camerei deputaţilor să supună din nou la vot Legea lustraţiei astfel încât să nu mai fie declarată neconstituţională, dar nu aţi făcut-o.
Aţi promis asanarea morală a societăţii româneşti, dar aţi refuzat să cereţi SRI şi SIE să predea către CNSAS cele 97.000 de dosare considerate abuziv «de siguranţă naţională». 
Aţi decredibilizat în mod ridicol reforma, modernizarea şi reorganizarea României.
V-aţi umilit primul-ministru şi alţi colaboratori făcând din ei marionete perfecte ale unui păpuşar capricios.    

Pretindeţi că luptaţi împotriva corupţiei şi hoţiei, dar nu solicitaţi procurorilor să trimită în judecată vinovaţii pentru neantizarea flotei române, ca şi cum – fiind chiar comandant de navă – nu v-ar păsa deloc de această flotă, ca şi cum nu aţi şti nimic despre fraudă cu toate că atunci eraţi ministrul Transporturilor.    
Aţi decăzut atât de mult încât aproape oricine ar putea fi un preşedinte mai puţin dezastruos. 
Orice intelectual adevărat se descalifică dacă nu îşi exprimă dezgustul faţă de acţiunile şi afirmaţiile scandaloase ale dvs.     
Probabil că replica la această scrisoare va fi să le ordonaţi procurorilor «independenţi» să mă «rezolve», iar celor de la serviciile secrete să mă «anihileze», pentru a nu genera «instabilitate politică».
Toţi intelectualii adevăraţi gândesc ca mine. Îi rog pe aceştia, pe semnatarii apelului meu pentru condamnarea comunismului (printre care, în ordine alfabetică: Radu F. Alexandru, Liviu Antonesei, Teodor Baconsky, Petre Mihai Băcanu, Ana Blandiana, Emil Brumaru, Ion Caramitru, Nicolae Caranfil, Mircea Cărtărescu, Magda Cârneci, Manuela Cernat, Doina Cornea, Î.P.S. Nicolae Corneanu, Mircea Diaconu, Sorin Dumitrescu, Smaranda Enache, Radu Filipescu, Stere Gulea, Cristian Hadji-Culea, Bogdan Iuliu Hossu, Lucia Hossu Longin, Doina Jela, Marco M. Katz, Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu, Norman Manea, Nicolae Manolescu, Liviu Mihaiu, Mircea Mihăieş, Dan C. Mihăilescu, Ioan T. Morar, Maia Morgenstern, Carmen Muşat, Gheorghe Muşat, Bujor Nedelcovici, Virgil Nemoianu, Cornel Nistorescu, Andrei Oişteanu, Stejărel Olaru, Marius Oprea, Ion Mihai Pacepa, Horia-Roman Patapievici, Dan Perjovschi, Marta Petreu, Lucian Pintilie, Cristian Pîrvulescu, Andrei Pleşu, Nicolae Prelipceanu, Cristi Puiu, Dan Puric, Vasile Puşcaş, Tania Radu, Nestor Rateş, Mircea Răceanu, Constantin Răuţă, Victor Rebengiuc, Romulus Rusan, Oana Serafim, Monica Spiridon, Valeriu Stoica, Liviu Ioan Stoiciu, Şerban Sturdza, Dorel Şandor, Eugen Şerbănescu, Ovidiu Şimonca, Mihai Şora, Dorin Ştefan, Alex Ştefănescu, Stelian Tănase, Alin Teodorescu, Vladimir Tismăneanu, Adrian Titieni, Gábor Tompa, Florin Tudose, Cristian Ţopescu, Tudorel Urian, Varujan Vosganian, Alexandru Zub), să vă solicite demisia de onoare. 

Dixi et salvavi animam meam.
27 iunie 2011
Cu încrederea că am spus ceea ce trebuia spus, 
Sorin Ilieşiu – autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului”

Cu dedicaţie pentru rahaţi

24 vineri Iun 2011

Posted by in 1, De-ale mele, Politice

≈ Scrie un comentariu

Mihai I n-a abdicat pentru a-şi salva pielea. A abdicat pentru a salva viaţa a o mie de studenţi arestaţi de căcaţii de ruso-româno comunişti. Comuniştii au murit şi putrezesc în iad. Dacă nu mureau, le luam eu gâtul fără să clipesc.

23 August a scurtat războiul cu un an, tăindu-i lui Adolf ultima sursă de petrol. Şi a făcut-o, Mihai, cu curaj şi riscuri.

Nu vă mai legaţi de Regele meu, famenilor sau inculţilor.

Monarhia

24 vineri Iun 2011

Posted by in 1, De-ale mele

≈ 4 comentarii

Eu recunosc că sunt monarhist. Dar, chiar dacă aş fi republican, mi-ar fi greu să nu recunosc că Monarhia ar scoate România din marele căcat în care se află. Gândiţi-vă la simplul fapt că Marea Britanie, Olanda, toate ţările nordice, Spania prietenă ne-ar privi dintr-o dată cu alţi ochi. Asta odată. Apoi am scăpa de lupta tâmpită pentru preşedinţie (trebuie să adaug că SUA şi Franţa îşi tratează preşedintele ca pe un rege), unde câte un Băsescu pândeşte la colţ, gata să încalce în mod fanariot Constituţia, orice Constituţie. E atât de simplu. Şi atât de Demn. În istoria noastră, pragmatic vorbesc, am avut vreo vreme mai bună decât sub Monarhie? Avem modele de preşedinţi paşoptişti mai de respectat decât voievozii? Eu zic că nu. Cu atât mai mult Regii civilizatori. Au venit, s-au “devenit” români, au modernizat ţara nemţeşte (deopotrivă Constituţia şi nivelul de trai – PIB – era cel al Belgiei, în 1923: azi, Belgia pare la ani-lumină…) “România dodoloanţă” a existat doar sub Monarhie. În fine, de ce să nu vrem linişte şi pace? Un Monarh, cuminte şi respectat, un guvern de treabă, o Justiţie sfântă, girată de Rege, un Parlament care poate fi oricât de gălăgios. De ce nu vrem astea?

Băsescu blocat

23 joi Iun 2011

Posted by in Politice

≈ Un comentariu

“Pe surse”.

Nu e o scuză. Dar am auzit că Băse suferă cumplit pentru că i s-au blocat trei conturi bancare: în ordine alfabetică, Insulele Cayman, Elveţia, Japonia. “Ciudat”, şi cele similare ale lui Udrea, Cocoş şi Videanu, cam la aceleaşi bănci. Iar o parte din SRI ştie de ce. De aici şi disperarea de a face rost de bani noi. Peleşul ar fi o soluţie. Ardealul, o a doua, că UDMR-ul are cash.

Garanţiile expiră şi ele. America nu te iartă dacă, doar furând, nu-i cumperi, din furăciunile alea,  100 de F-16, sau cate-or fi, altminteri redutabile, deci cu atât mai mult!

Urmează staţia Timpuri Noi, cu peronul la puşcărie. Problema e că noi i-o vom plăti.

Elena Udrea unveiled

23 joi Iun 2011

Posted by in Criza care ne crizează, Politice

≈ 2 comentarii

Elena Udrea e fiica unui ţigan din Pleşcoi, şofer de autobuz (angajat la Întreprinderea Judeţeană de Transport Local Buzău, pe autobuzele 6 şi 7), decedat în martie 2009 si înhumat pe şest la Ghencea de fii-sa. Şoferul se numea Dumitru (dupa alte surse, Gheorghe) Udrea (NeaMitică), originar din Pietrosu.

Într-o zi, acesta a făcut o cursa lungă-lungă, pînă în comuna lui Nicolae Labiş, Mălini (jud. Suceava). Acolo a întîlnit-o pe Maria Veliceasa (născută in 1951), femeie de serviciu la Dispensarul din localitate. Cei doi s-au căsătorit, iar la 26 decembrie 1973 s-a născut un copil de sex feminin, care avea să primească două nume: Elena,Gabriela.

Faptul că este ţigancă a fost recunoscut de Mădălin Voicu, care a declarat, invitat fiind la una din emisiunile lui Mihai Morar, că: “Mă abţin, pentru că Elena Udrea este co-etnica de-a mea. Nu vreau să spun mai multe, dar ştiu ce vorbesc, pentru că le cunosc “pedigree-ul” tuturor. Sunt sigur de ce spun”, a declarat artistul si omul politic de origine rromă.

Bunicul din partea mamei, Vasile Veliceasa, a fost un beţiv, care avea ca avere două bordeie si ceva teren din care vindea cate o bucată când rămânea fară bani. Căsătorit de 2 ori, a avut 8 copii: 4 i-a ţinut in bătătură (Ioniţă, Paraschiva, Garoafa şi Gheorghe), iar pe ceilalţi 4 i-a dat la caminul pentru copii fără posibilităţi (Costică, Pavel,Viorica şi Maria,viitoare mamă a Elenei Udrea).

Familia Udrea a locuit în Pleşcoi, apoi in gazdă la Buzău începand cu 1979 când Gabriela avea 6 ani, în casa unei femei pe nume Mariana Dragomir,contabilă la ADAS. Soţul acestei femei lucra pe acelaşi autobuz, cu schimbul, cu Mitică Udrea. Tot acolo s-a angajat si Maria ca taxatoare de bilete pe autobuz (cum era pe atunci). Atunci când Elena Gabriela Udrea era în clasa a VI-a (la scoala nr. 16), familia s-a mutat la o altă adresă in Buzău .

În ultimele clase de liceu (facut la B.P.Hasdeu, intre 1988-1992) , fata a început să-şi “alerge caii”, devenind, efectiv, prostituată. În mod concret, ea “presta” la o matroană pe nume Petruţa, care ţinea un bordel clandestin, în două apartamente, pe aceeaşi scară (unul lîngă altul), dintr-un bloc cu 4etaje, situat în Cartierul Micro V din Buzău .

“Tanti” Petruţa îi făcea “lipeala” şi cu clienţi din Bucureşti, unde “eleva” Găbiţa se ducea cu trenul, dar se întorcea cu limuzina, plină de bani şi atenţii. Miliţia de Moravuri din Buzău o avea în evidenţă.

La şcoală, Ciocănitoarea Woodrea mergea tîrîş-grăpiş, fiind aproape repetentă. După ce s-a mutat cu familia de la Pleşcoi la Buzău, la vîrsta de 6 ani, Elena Udrea şi-a petrecut verile în satul Pietrosul (comuna Costesti), situat pe Valea Buzăului, la bunicul din partea tatălui (Gheorghe Udrea, zis Cantoneru), unde acesta avea o moştenire de familie. Aici l-a cunoscut pe Cătălin Predoiu, care, şi el venea, în timpul verii, la bunici, care locuiau la capătul uliţei, în acelaşi sat. Mai mare cu aproape 6 ani decît ea, Cătălin Predoiu i-a devenit bun prieten. Legătura lor a fost una trainică (se pare că tălâmbul ăsta, cu gură de babă, a fost primul ei amant), ulterior, “împerecherea” stînd la baza ascensiunii politice a “independentului” Predoiu.

Prietenia din copilărie şi adolescenţă dintre Elena Udrea şi Cătălin Predoiu este necunoscută publicului larg, care nu a priceput, nici pînă astăzi, cum acest Neica-Nimeni a câştigat încrederea Dictachiorului Traian Băsescu şi a rămas ministru în mai multe variante de guvern, cu sau fără partid la spate. Acest mutulică a introdus-o în cercurile “bune” ale tinerilor din Buzău şi a sfătuit-o să dea admitere la liceul pe care îl absolvise el, cu 2 ani mai devreme (B.P. Haşdeu), secţia limbi (?!) străine.

Unul dintre prietenii lui Cătălin Predoiu, poreclit Papuc, a fost cel care a prezentat-o pe Gabriela (aşa cum o ştiau colegii de clasă şi anturajul pe Elena Udrea) celebrei matroane locale “Tanti Petruţa”.

“Tanti Petruţa” a fost cea care a propulsat-o mai departe, în cercurile prostituţiei din Bucureşti, aceasta fiind în legătură cu unul dintre faimoşii “peşti” ai Capitalei anilor ’90, Ion Răget, poreclit Prinţişoru’. “Tanti Petruţa” îi furniza, la comandă, Prinţişorului, pe bază de comision,”prospătură” pentru străinii cazaţi la Intercontinental, în marea lor majoritate arabi şi turci, care se dădeau investitori străini aflaţi în prospectarea pieţei. Prietena şi partenera Nimfei din Pleşcoi, Beatrice Comăniceanu, l-a cunoscut, şi ea, foarte bine, pe putregaiul Răget, pe care l-a şi apărat în instanţă, cam prin anul 2002, cînd acesta a primit cîţiva ani cu suspendare (apoi, borfaşul a fugit în Spania).

În paralel, Elena Udrea şi prietena ei, Beatrice Comăniceanu, mergeau “la produs ” şi în zona căminelor studenţeşti de la Grozăveşti. Acolo e un restaurant-bordel, al arabului Nassar (cumnat cu parlamentara PSD Rodica Nassar), unde se culcau, pe bani, mai ales cu studenţi medicinişti (tot arabi).

Generalul Cornel Baltă ştie totul despre “cartea de muncă” a Elenei Udrea. Prinţişoru’ a fost cel care i-a făcut Elenei Udrea cunoştinţă cu tiganul Dorin Cocoş, un obscur bişniţar, care aducea marfă din Turcia şi o vindea în bazar. E adevărat ce spune în presă “avocata” Beatrice Comăniceanu, că l-au cunoscut pe Cocoş într-un club, dar probabil că acolo era şi “şeful” lor, Răget.

În tot ceea ce face, de cel puţin 15 ani încoace, Elena Udrea se serveşte de practicile de “magie neagră” ale cunoscutei vrăjitoare Cati, de la Mărăcineni, bună prietenă cu mama Elenei Udrea (aproape de Pleşcoiul natal al tatălui ei). Se pare că aşa le-a sucit minţile lui Dorin Cocoş şi Traian Băsescu. Prin farmece şi magie neagră, făcută de vrăjitoare, Cocoş a luat-o de nevastă pe /editat/ deşi ştia ce “specializare” are Găbiţa şi ce muncă prestează în schema de afaceri a Prinţişorului.

“Dispeceratul” reţelei de prostituţie pe care o patrona, în Bucureşti, Ion Răget, se afla pe Str. Ştefan Furtună nr. 9, la etajul 2 al unui bloc vechi (vizavi de Muzeul Militar şi aproape de Gara de Nord – de altfel, aproape toată strada e un fel de Crucea de Piatră). Acolo se duceau prostituatele, inclusiv Elena Udrea, să-şi primească banii şi viitoarele comenzi şi să regleze şi alte chestiuni. Iată numai cîţiva dintre membrii (sau simpatizanţii) PDL care i-au făcut “bucuria” Ciocănitoarei Woodrea: Traian Băsescu, Cezar Preda, Cristian Poteraş, Florin Popescu, GabrielOprea, Cătălin

Predoiu, consilierul ei, Ştefan Şuşai ş.a.

“Cariera” /editat/ s-a declanşat odată cu solicitarea lui Cocoş către Oprea, de a-i aranja intrarea. Acum ea fără studii, sugace amărată de la ţară, şi vorbind cu parteneru’ lui de afaceri Gabriel Oprea, ce zice Cocoş? -Băi Oprea, tu ai relaţii peste tot, eu sunt un ţigan amărât, bag-o bă şi tu in politică. Bă… da n-are studii. –Lasă, bă, că avem bani. Si, uite aşa, îi făuriră o diplomă în drept, la rapid, la universitatea Dimitrie Cantemir, intre 1992-1996, iar ulterior Oprea, ca director la Colegiul Naţional de Apărare (2000-2001 şi “profesor” din 2001), i-a băgat şi vreo două diplome de acolo. Mai precis, a “urmat” cursurile Colegiului Naţional de Apărare, pe care le-a terminat cu o lucrare pe tema intereselor NATO în zona Mării Negre şi Caucaz. Ce cunostinţe are in geopolitică, numai săracii arabi supţi o mai ştiu. Si, uite aşa, îi făcură un CV, mai cu bube, dar universitar. Toată tărăşenia pleacă de la restaurantul Trei Cocoşi. Dacă verificaţi, Gabriel Oprea a fost partener cu Cocoş, dar pentru că trebuia să devină prefectul capitalei (intre 2002-2003) a trebuit să iasă din afaceri. Aşa se leagă diplomele “Udrei” cu funcţiile lui Gabriel Oprea . In 1997 i-a deschis Cocoş si un butic de avocatură, şpaga fiind la data respectivă de cca. 20.000 euro, dar pentru asta ar trebui luaţi la bani mărunţi şefii de la Baroul Bucureşti, ei ştiu mai bine.

Prin urmare, in “biografie” apare ca avocat titular al Cabinetului Individual de Avocatură “Udrea Elena Gabriela” din Bucureşti – că de, geniul pleşcoian trebuia sa presteze (ca de altfel şi chiloţarul Gabi fixativ, ajuns din căpitan de chiloţi-izmene la hotelul Agat, unde făcea trafic cu calcan, fix general de justitie). In plus, deoarece acum era plină de ştiinţă juridică cum era odinioară plină de altceva, a fost puţin între iunie 2004 şi februarie 2005 consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, preşedinte al Comisiei Juridice şi de Disciplină, din partea PNL – unde presta la data respectivă (WTF??!!).

In politică a împins-o Virgil Asztaloş Măgureanu, care a dirijat-o pe /editat/ către PSD, prin Cozmin Guşă. Apoi, a fost teleghidată către PNL, prin Varujan Vosganian. În 2002 a intrat în Partidul Naţional Liberal, iar în iunie 2004 a devenit consilier municipal din partea PNL.

Pe 21 octombrie 2005 a demisionat din PNL, iar la 12 februarie 2006 se înscrie în PD – si incepe ascensiunea fulminantă, sub atenta oblăduire a Chiorului. La PD, şi implicit la Traian Băsescu, a ajuns prin intermediul Mioarei Mantale. Lumea vorbeşte că această nimfomană din Pleşcoi s-ar fi tăvălit şi cu următorii: Varujan Vosganian, Paul Păcuraru, Sebastian Vlădescu, S.O. Vântu, C.P. Tăriceanu, Dinu Patriciu, Theodor Stolojan.

Până în octombrie 2005, a fost consilier de stat la Administraţia Prezidenţială, şef al Cancelariei prezidenţiale (evident, datorita adâncii “competenţe” politico -juridice), funcţie deţinută acum de Cătălin Avramescu.

În toamna anului 2005, ea a demisionat din funcţia deţinută la Preşedinţie, invocând atacurile “profund nedrepte” îndreptate asupra sa şi a altor persoane care susţin lupta anticorupţie, precum şi faptul că nu doreşte ca prin insinuările la adresa sa să devină “o vulnerabilitate a demersurilor preşedintelui”.

În 13 aprilie 2005 apare în Academia Caţavencu un interviu în care Elena Udrea este întrebată dacă este iubita lui Traian Băsescu. Răspunsul ei a fost: “Ştiţi de când aştept întrebarea asta? La întrebarea asta pot să vă răspund peste zece ani?”.

Deşi nu mai era consilier prezidenţial, făcea vizite nocturne la Cotroceni, aşa cum a dezvăluit Jurnalul Naţional, Preşedinţia şi SPP, refuzând să explice scopul acestor vizite. Conform unor surse din Palatul Cotroceni, citate de presă, Elena Udrea intra foarte des în sediul administraţiei prezidenţiale, după ce şi-a dat demisia din funcţia de şef al Cancelariei prezidenţiale. Sursele amintite susţin că, timp de un an, ea şi-a păstrat chiar şi biroul din vecinătatea cabinetului lui Traian Băsescu. Întrebată despre vizitele nocturne, a răspuns sec: “Nu comentez”. Întrebat şi el de ce maşina Elenei Udrea intră noaptea la Palat, Traian Băsescu a spus sec: “Spuneţi o minciună. Confundaţi o maşină cu o femeie. Eu n-aş face confuzia asta”. Apoi a argumentat ca a venit să alimenteze, că era combustibilul mai ieftin!

În 30 noiembrie 2008, Elena Udrea a fost aleasă deputat.

Restul e istorie. O istorie a ruşinii naţionale.

Aşteptăm cu nerabdare s-o vedem in funcţia de prim- ministru, apoi de preşedinte. Astfel, va ajunge acolo unde n-au ajuns celelalte două prostituate celebre – Elena Lupescu si Elena Ceausescu.

(http://www.cotidianul.ro/149468-Amanunte-de-sub-si-de-langa-fusta-doamnei-Elena-Udrea)

băsescu şi Regele

23 joi Iun 2011

Posted by in 1, De-ale mele

≈ Scrie un comentariu

Parcă plutea în aer (luftul, nu golul). Trebuia chiombu de la ţară să se lege şi de Majestatea Sa. Culmea, pe limba proştilor, îl acuză pe Mihai I al României că a fost ceea ce este el, Băsescu, deopotrivă sluga ruşilor şi a oricui care nu-l bagă în puşcărie. Se ţine de putere chiar cu preţul vânzării Ardealului. Amintesc ca nu Băsescu era rege în 1918, ci tot un Rege, Ferdinand, fiu de Carol I (care a renunţat să mai fie neamţ şi s-a declarat român!)

Mihai, tânăr, şi-a asumat 23 August, pentru ca să nu fim năpădiţi de ruşi cu totul, ca gubernie, iar apoi a încercat să rămână Rege pentru Ţară. A abdicat atunci când scârbele roşii au ucis studenţi protestatari, au arestat alţii şi au ameninţat că se vor repeta asemenea incidente. A plecat sărac şi a reparat şi pilotat maşini, prin Elveţia, cu amar în suflet. N-a uitat să ne fie Rege de Sărbători, iar noi îi sorbeam mândri cuvintele la “Europa Liberă”. (Fireşte, nu toţi românii, şi cu siguranţă nu securistul Băse). Apoi a fost umilit de Iliescu, dat afară din Ţara Lui a doua oară, tot de bolşevici. Într-un final, de Paşte, la biserica Sf. Gheorghe, a umplut Bucureştiul. Nu se ştie nici acum câţi oameni au fost atunci în stradă. Se estimează că un milion. Cert e că de la Piaţa Unirii până la Piaţa Romană nu puteai arunca un ac.

Iar acum, caricatura asta de preşedinte al unei caricaturi de republică, Îl jigneşte iar. Acest borfaş, care vorbeşte de confiscarea averilor borfaşilor, nu respectă istoria Neamului.

Nici istoria nu-l va respecta. Va avea rânduri proaste în manualele de istorie. Câteva, poate, cât să încapă pe-0 pagină.

Eu am un Rege, după Mântuitor, fireşte. Am respectat şi un preşedinte, o dată (Emil Constantinescu). Pe restul nu-i (re)cunosc!

Şi încă o menţiune. Republica este ilegala în România,

Ortodoxia armată

22 miercuri Iun 2011

Posted by in 1, De-ale mele

≈ 2 comentarii

Ştirea a apărut pe Mediafax.

După ce, la începutul anului, Arhiepiscopia Bacăului şi Romanului a primit în dar din partea Ministerului Apărării Naţionale două Mig-uri, iată că prelaţii acestei Arhiepiscopii s-au hotărât să vină în ajutorul enoriaşilor care se află la capătul drumului. În acest sens au scos o trusă de înmormântare. Şi,  ca orice produs ce are nevoie şi de promovare, trusa are şi un motto: ” Fericită este calea pe care mergi astăzi, suflete…”

Ca şi trusa de prim-ajutor, trusa de înmormântare nu ar trebui să lipsească din nicio casă. Este un pachet utilitar, aşa cum l-au numit chiar preoţii. Trusa costă 25 de lei şi a fost lansată deja pe piaţă în toate bisericile care aparţin de Arhiepiscopia Bacăului şi Romanului, iar după unele informaţii, circa o mie de truse au fost puse în vânzare.

În cutie se află o icoană sfinţită a Maicii Domnului, o cruce mică de ceară, un toiag de ceară, tămâie, cărbune pentru tămâie, căţuie pentru tămâiere, precum şi un îndreptar de înmormântare.

——————————————–

Doua lucruri sunt de comentat aici.

Mai întâi, pe surse, semnalul. Sau semnul… Traficul de armament al statului român nu se mai poate face prin ministere. În consecinţă, se face prin … Biserică! Avem doua MIG-uri, era mesajul. Şi alte aferente. Pe-aici e calea. Adevărul şi viaţa. nu. Dacă doriţi (punctul doi) înmormântarea. Aici avem deja experienţă în a vă lua banii. E scumpă înmormântarea ortodoxa. Nu ca la dracii ăia de sectanţi, preocupaţi de marketing (care baptişti şi adventişti nu iau nici un ban pentru serviciul ecleziastic).

Revin la ideea cu 99 de teze… Şi la pilda cu salvamarii. Ideea era următoarea: Nişte idealişti au vrut să salveze oamenii care sunt aproape de înec. Au făcut o baracă pe malul mării, unde îi aduceau pe salvaţi. Cu timpul, tradiţia s-a înstăpânit. Coliba a devenit vilă. Tablourile întemeietorilor pe pereţi. Covoare scumpe pe jos. Nasol! Ăştia scoşi din apă cam borăsc, pătează covoarele şi pereţii, e nevoie de tămâie. E scumpă, la fel ca şi prânzul.

Alţii, noi idealişti, s-au rupt de vilă şi au făcut o colibă alături. A devenit şi ea vilă, în sute de ani. Apoi încă o colibă. Şi încă una…

Istoria bisericii creştine poate fi rezumată astfel: un şir de vile şi o colibă.

Nu daţi bani vilelor. Se pricep să vi-i ia. Daţi la sărmani.