Preiau integral articolul Protestanţii întreabă: De ce să fim ortodocşi?:
de N. M., fost fondator al unei grupari protestante
(preluare http://saccsiv.wordpress.com/2012/02/21/protestantii-intreaba-de-ce-sa-fim-ortodocsi/)
Mic ghid ortodox de intrebari dogmatice
Aceasta intrebare, care poate parea nefireasca unui credincios ortodox , este foarte importanta pentru un altul, care nu crede in credinta ortodoxa sau are prea putin de a face cu ea. Ca un fost fondator al unei grupari protestante din Grecia, acum convertit la Ortodoxie, cred ca merita stradania de a raspunde acestei intrebari chiar prin prisma experientei trecutului, ca protestant si aprig luptator impotriva Bisericii Ortodoxe.
Deci intrebarea este: cum vede un protestant Ortodoxia? Si ce are nevoie pentru a o aprecia?
1. Imaginea negativa a ortodoxiei
Cand pastorii protestanti se refera la Biserica Ortodoxa, o fac aproape intotdeauna cu un spirit critic. Este o realitate ca, prin prisma unui credincios occidental, ei gasesc numeroase aspecte care ii deranjeaza in Biserica Ortodoxa. Haideti sa aruncam o privire la cateva lucruri de baza care il deranjeaza pe un potestant, din ceea ce observa el.
A. Ignoranta „multimii”
Cand un protestant vorbeste cu un ortodox, si incepe sa aduca diferite argumente (din Biblie, de cele mai multe ori), in cele mai multe cazuri are in fata un om cu totul ignorant: un om care „nu a gustat” credinta crestina, un om care urmeaza orbeste credinta, nicidecum un om cu credinta constienta. Este adevarat ca ortodox obisnuit stie mai putin despre Biserica Ortodoxa, decat stie despre echipa de fotbal favorita, literatura straina, stiinta sau… budism. Astfel, prin ochii acelui protestant, acea persoana nu va fi privita ca cineva care nu stie ce este aceea Ortodoxie, ci ca un reprezentant al Ortodoxiei! Atunci apare acea atitudine a fariseilor din timpul Mantuitorului care spuneau „multimea acesta care nu cunoaste legea este blestemata!” (Ioan 7, 49).
B. Deficientele unor clerici
Pe un protestant scandalurile in care este implicat clerul ortodox il conving si mai mult de corectitudinea alegerii lui in „orice altceva in afara de Ortodoxie”. Pentru el, fiecare preot este un „dusman”, „un slujitor al celui rau”, „un lup hraparet”, „imoral” si „explotator”. Dar cel mai mult il respinge atitudinea fanatica si autosuficienta pe care multi preoti o afiseaza fata de protestanti.
C. Lipsa de unitate in parohie
In timp ce cei mai multi greci protestanti se bucura de bune relatii sociale in congregatiile lor, in cele mai multe parohii ortodoxe grecesti se observa exact opusul. Credinciosii par a fi straini unii altora, iar aceasta, pentru un protestant, este dovada lipsei de dragoste crestina, ceva pe care el o gaseste insa in adunarile minoritare, unde fiecare se cunoaste cu fiecare, iar relatiile sunt mult mai apropiate datorita imprejurarilor sociale in care se gasesc.
C. Modul de rugaciune
Protestanti vad rugaciunile ortodoxe ca „nebiblice”. Ei au rezerve fata de icoane, psalmodieri, lacasurile de cult, sfinte taine, vesminte preotesti, slujbe bisericesti, sfinte canoane, etc. Orice au fost invatati ca nu apartin modului de rugaciune „protocrestin”, „scripturistic”, ei nu considera a fi practici crestine, ci „traditii omenesti”. Totodata, pe protestanti ii deranjeaza dezordinea din viata si slujbele Bisericii si purtarile credinciosilor, atat preoti cat si laici. Fiind obisnuiti cu viata disciplinata din mica lor comunitate, privesc Ortodoxia ca o „zona de tranzit”.
Din cele spuse mai sus, este limpede ca protestantii, dar chiar si „ortodocsii” de astazi educati in spirit occidental care-si resping credinta, se rezuma la „simptomele” vizibile, adica la aparente. Ei nu cauta sa cerceteze adancimile, sa observe ce anume se gaseste in partea nevazuta a ceea ce vad. Se rezuma sa ramana la suprafata si nu pot ajunge la esenta. Ei generalizeaza intregul si nu observa componentele. Ei atribuie niste parametri credintei crestine, dar niciodata nu se intreaba pe ei insisi „ce valoare au lucrurile despre care in protestantism li s-au spus ca sunt traditii omenesti?”.
Ca urmare, protestantii nici nu vor sa incerce sa vada lucrurile din punctul de vedere al Ortodoxiei. De altfel, aceasta ar fi singura cale prin care ar putea sa vada maretia Ortodoxiei. Daca cineva nu incearca sa-l inteleaga pe celalalt, sa se puna in locul lui, nici nu va putea sa inteleaga comportamentul celuilalt sau „simptomele”din umbra ale credintei lui, adancimile. Acesta este motivul pentru care, inainte de a raspunde la intrebarea „de ce sa fiu ortodox?”, am dorit mai intai sa arat ce anume il respinge pe unul cu educatie occidentala de Ortodoxie.
Dezvaluind de la inceput motivele care m-au tinut departe de Ortodoxie, voi continua prin a descrie ceea ce m-a facut sa ma apropii de credinta drept maritoare si m-a determinat sa parasesc gruparea eretica pe care am creat-o in ignoranta mea si sa ma unesc cu Hristos in Biserica Ortodoxa.
2. Izvorul credintei crestine
Cel mai important lucru care formeaza motivul suficient pentru ca cineva sa fie crestin ortodox, este de a intelege sursa credintei.
Un protestant este invatat (iar el a acceptat fara nici un fel de verificare si documentare) ca sursa credintei crestine este Sfanta Scriptura si nimic altceva in afara de Scriptura. De fapt, un protestant chiar crede ca Sfanta Scriptura contine 66 carti, fara a primi vreodata o explicatie de ce protestantismul a omis 10 carti care sunt recunoscute de Ortodoxie.
Cand o astfel de persoana afla ca Sfanta Scriptura are inca 10 carti, si ca Sfanta Scriptura NU este singura „sursa de credinta crestina”, dar ca sursa credintei este viata vie a Bisericii in Duhul Sfant (pe care noi o numim Sfanta Traditie), si ca Noul Testament a fost definitivat in secolul 4 d.Hr., de catre Biserica Ortodoxa, acea persoana este, in mod inevitabil, la o rascruce. Atunci incepe sa se intrebe daca ceva nu este adevarat in ceea ce protestantismul l-a invatat ca fiind „adevarat” si „neindoielnic”. Baza credintei sale este nimicita. Devine evident pentru el ca este absurd sa respinga Biserica Ortodoxa care i-a daruit Sfanta Scriptura, un produs al Bisericii Ortodoxe. Iar daca aceasta persoana cauta cu sinceritate adevarul, incepe sa indrazneasca sa priveasca treptat lucrurile prin punctul de vedere ortodox si intelege de ce „stalpul si temelia adevarului” este Biserica ( 1 Tim 3, 15), si nu Sfanta Scriptura.
Biserica Ortodoxa este, prin urmare, acea biserica care are o TEMELIE STABILA SI SOLIDA ca sursa de credinta, in contrast cu protestantismul. Biserica se sprijina pe viata duhovniceasca a sfintilor care au marturisit-o, cu pretul vietii, de-a lungul istoriei de la inceputurile ei si pana astazi.
3. Dovada istorica
Cunoscand acestea, protestantul va incepe propria sa cautare a Bisericii istorice. Indiferent de modul in care fiecare crede ca ar fi fost modul de vietuire si de rugaciune, sunt suficiente izvoare istorice in scrierile crestine vechi si in descoperirile arheologice, care dovedesc ca primii crestini se rugau precum crestinii ortodocsi de astazi si nu in precum protestantii. Exista marturii ale existentei sinoadelor, clerului, icoanelor, vesmintelor preotesti, cinstirea sfintilor si a moastelor, dogmelor bine definite, Sfintei Liturghii, a Sfintelor Taine precum spovedania, mirungerea, existenta rugaciunilor pentru cei adormiti, crucea, posturile, sarbatorile, s.a.m.d. Toate acestea au existat, inca de la inceputul crestinismului, cu schimbari minore pana in ziua de azi.Cand protestantul descopera toate acestea din surse vechi, istorice, atunci isi da seama ca tot ceea ce i s-a spus de catre liderii sai a fost doar o descriere falsa si arbitrara a Bisericii Crestine primare; si atunci isi va da seama ca tot ceea ce detestase in Ortodoxie ca fiind ne-scripturistic ne-a fost dat chiar de Domnul Insusi!
4. Succesiunea apostolica
Subiectul acesta este la fel de important pentru a intelege de ce nu poti sa fii crestin in afara Bisericii Ortodoxe. Cand cineva cerceteaza sursele crestine vechi, atunci incepe sa inteleaga si unele versete din Sfanta Scriptura. Atunci va incepe sa inteleaga ca Biserica functioneaza pe principiul divin al sinodalitatii si ca acest principiu este garantul unitatii, coeziunii si sfinteniei in viata Bisericii. Atunci va incepe sa inteleaga ca in Biserica lui Hristos, de la inceput, nimeni nu a actionat in mod arbitrar, fara autoritate; de la inceput a existat ierarhie si autoritate, careincepe cu Dumnezeu Tatal, continua prin episcopii din fiecate cetate si se termina cu fiecare crestin. Atunci se va trezi din letargia protestanta si va intelege ca autoritatea episcopului nu este o nascocire omeneasca, ci o invatatura crestina de credinta. Atunci va incepe sa se intrebe de sursa de autoritate a liderilor protestanti (si chiar sursa de autoritate a lui insusi, atunci cand este pastor). Cine, mai exact, i-a dat autoritatea de a fi deasupra celorlalti?
Atunci va avea surpiza sa descopere ca Biserica niciodata nu a apostaziat (asa cum fusese informat), dar continua sa razbata prin istorie, in comuniune cu Domnul Iisus Hristos si in Duhul Sfant. Atunci va intelege ca apostolicitatea exista NUMAI in Biserica Ortodoxa, cand va descoperi ratiunile si mijloacele din preajma Schismei papistilor. Drumul spre Ortodoxie va fi unul fara de intors.
5. Raspunsuri din experienta
Toate aceste informatii vor da acestuia suficiente raspunsuri viabile la toate acuzele pe care le aducea candva Bisericii Ortodoxe. Astfel va sesiza motivele pentru atitudinea autosuficienta observata la multi clerici si laici. Acum va intelege ca principiul sinodal (unde nu exista o ierarhie piramidala cu puteri absolute, de neclintit), este deschis la neintelegeri si conflicte dintre episcopi pe probleme nemateriale. Acum va intelege ca intr-un spatiu de inchinare deschis oricui este firesc sa existe dezordine. Si mai ales, ca intr-un astfel de spatiu, este normal ca pseudo-crestinii si oportunistii sa-si gaseasca loc. Aceasta persoana va intelege deja ca aceleasi lucruri au existat de la inceputurile crestinismului, si ca ogorul lui Hristos intotdeauna a avut, si inca mai are, destula neghina!
Pana acum va fi invatat ce, si cum, sa creada. In acest mod, va pricepe ca in loc sa critice conduita celorlalti este mai bine sa-si vegheze propria viata si conduita, stiind ca niciodata nu a fost, si nici nu este, asa cum ar trebui sa fie in fata lui Dumezeu. Si ca, in loc sa astepte pe la altii sa faca prima miscare, este mai bine sa-si creeze cercul sau de prieteni de o credinta cu el. De altfel, el nu este scutit de responsabilitatea fata de ceilalti.
6. Clarificarea dogmatica
Un protestant sau nu, va gasi intotdeauna in Biserica Ortodoxa ceva ce nu poate fi gasit in alta confesiune. Va gasi CONSISTENTA DOGMATICA DESAVARSITA.Deoarece, chiar daca unii sau altii, impotriva firii, ar dori sa considere Ortodoxia ca un „idol lumesc”, superioritatea ei tot va fi evidenta, in contrast cu orice idol plasmuit de om, fie filosofic, religie sau ideologie. Doarece doar in Ortodoxie este REVELATIA dumnezeiasca in ceea ce priveste invatatura despre viata si mantuire.
Doar in Ortodoxie putem afla SINGURA cale in care Dumnezeu poate fi cunoscut ca Persoana, precum si Persoana in Iisus Hristos.
Doar in Ortodoxie putem afla o metoda de psihoterapie dovedita ca buna cu verificarea experimentala in persoanele sfintilor.
Doar in Ortodoxie putem afla de ce Dumnezeu este Treimic si ce inseamna „Dumnezeu este dragoste”.
Doar in Ortodoxie putem simti libertate in rugaciune si intelege jertfa Mantuitorului, fara frica de un dumnezeu razbunator.
Doar in Ortodoxie putem invata adevarul despre Iad si Rai si putem fi coplesiti de maretia dragostei dumnezeiesti.
Doar in Ortodoxie putem gusta Imparatia Cerurilor inca din viata aceasta, fara promisiuni desarte pentru viitor, care nu au nici un fel de fundament in viata reala.
Pe langa toate acestea, toate invataturile dogmatice ortodoxe au consistenta si plenitudinea care nu pot fi gasite nicaieri in alta parte. Aceasta este posibila pentru ca numai in Ortodoxie revelatia dumnezeiasca nu este alterata. Cand folosim credinta ortodoxa ca masura de comparatie, vom descoperi ca orice ideologie, sau oricare alta invatatura eterodoxa, este o ratacire.
7. Sfintirea vietii
In final, pe masura ce omul se intareste in credinta ortodoxa si traieste ortodox, acel om se schimba in asemanare cu Dumnezeu si incepe sa-si priveasca viata si semenii intr-un mod cu totul diferit, intr-un mod care nu poate fi gasit nicaieri in alta parte.
El invata sa se judece pe sine, nu comparandu-se cu „cei mai rai si blestemati ai lumii”, pentru a se simti pe el „curat” si „vas ales”, ci cu modelul PERFECT si SFANT al Domnului Iisus Hristos. O asemenea comparare va aduce smerenie si un sentiment de neinsemnatate a persoanei proprii. Cine gandeste asa este pe „calea crestina”, fara a-si mai judeca semenii, ci privindu-i pe toti cu dragoste si bunatate. Vazandu-si aproapele pacatuind, nu-l va mai judeca, ci se va umple de intristare si durere, stiindu-se pe sine purtator de fire inclinata spre pacat. Stie ca nu doar pe acela, dar si pe el insusi, pacatul il va putea duce in gheena. De aceea se va ruga si pocai si nu-l va judeca pe aproapele sau; de aceea va vedea caderea aproapelui sau ca fiind propria cadere si va suferi pentru mantuirea fratelui sau.
De cate ori se va intampla sa mai pacatuiasca, nu va deznadajdui, ci se va gandi la milostivirea si dragostea lui Dumnezeu care a fost rastignit pentru cei pacatosi, nu pentru cei drepti, se va ridica iarasi si va continua lupta fiind mai intarit.
Va cauta o relatie personala cu fratii sai, prin unicitatea care caracterizeaza fiecare fiinta umana, si nu-i va privi prin prisma unor modele standardizate, legaliste, de conduita, morala si viata. De aceea, el nu se va sfii sa ceara binecuvantare de la Dumnezeu si in acelasi timp de la o persoana sfanta, care altadata in viata a fost un criminal, un nelegiuit. Atunci nu-l va mai deranja nici dezordinea dintr-o biserica ortodoxa, ci se va bucura de libertatea de exprimare a credintei a fiecarei persoane in fata lui Dumnezeu, fara nici un fel de idei preconcepute.
El va trece din starea cazuta direct in gradina Bisericii, preferand sa se aseze in mijlocul ei, intre florile ei sfinte, pentru a le soarbe seva lor datatoare de viata; si astfel va dobandi cunoastere, dupa cum ii va darui Dumnezeu. Atunci va simti puterea lui Dumnezeu care creste florile dintr-o gradina permanent vandalizata de tot felul de viermi neadormiti.
Si astfel aceasta persoana se va lumina, numai in Biserica Ortodoxa a Domnului nostru, si-L va intalni pe Domnul, asa cum este El si alaturi de El, facandu-se partas la viata in Dumnezeu.
Pentru oricine cunoaste, chiar oricat de putin, maretia si adancimea credintei ortodoxe, si mergand cativa pasi pe calea care duce la mantuire, impreuna cu sfintii si gustand din apa vietii vesnice, acela nu se va mai intoarce niciodata!
Sursa (elina) : http://www.oodegr.com/oode/orthod/genika/giati1.htm
Traducere: Sfanta Manastire Pantocrator
//////////////////////////////////////////////
Felix-Gabriel Lefter said, on februarie 22, 2012 at 3:03 pm
O să vorbesc doar punctual, acolo unde cred că am ceva competenţă OBIECTIVĂ. Departe de mine gândul de a intra în polemici (am trecut şi prin asemenea răutăţi, când eram mai neofit, iar duhul de ceartă găsea puncte slabe în inima mea). Pentru a evita speculaţii aiurea despre persoana mea, voi sintetiza fără detalii ce am eu cu “teologia”…:
Iniţial, îmi era teamă de Biblie, copil fiind. Biblia era în casă (traducerea Cornilescu, pentru că era singura ce se putea găsi dacă erai un om simplu, iar părinţii mei erau aşa, ortodocşi). Am deschis-o de câteva ori, curios, neînţelegând mai nimic: nu avea cine să mă înveţe – cred că de teamă să nu spun la şcoală… Am trecut apoi prin faza de ateism indus, în gimnaziu. Confortabil e să fii ateu, nu? N-ai nici o răspundere morală – ce bine sună să ai ceva cu care să-ţi contrazici conştiinţa care te înţeapă… Sau, pe înţelesul maturilor, ce bine să acceptăm fără cel mai mic simţ critic darwinismul! – ne e scuză perfectă să scăpăm de Dumnezeu!
Frica de Domnul e începutul înţelepciunii. Iar nuiaua e mîngâietoare, pentru că orice tată o foloseşte ca înţelepţire (dacă e tată, nu beţiv ordinar).
A urmat episodul “Europa Liberă”. Dacă erau atei comuniştii, eu eram Gică Contra, aşadar credincios fervent, chit că habar n-aveam de nimic. Şi, iertare mie, nu găseam nici o înţelepciune detectabilă în spaţii psalmodiate pline de babe cu parfum de tămâie.
Pentru că eram un liceean citit şi rebel, am făcut o pasiune pentru romano-catolicism. Era mai multă lumină în bisericile lor, mai multă lume bună, mai mulţi cărturari. Mă enerva Theilhard de Chardin, dar îmi plăcea Claude Tresmontant… (fireşte, citeam din surse secundare). Făceam filosofia îngerilor pe vîrf de ac şi ştiam tot despre “filioque”…
Era “blowing in the wind”.
Detestam “pocăiţii”. Mai că îmi imaginam că se petrece ceva naşpa în casele lor de rugăciune. La fel cum mă înspăimânta Sinagoga din Piteşti, o clădire în jurul căreia nu vedeai oameni – ceea ce alimenta ideea că se întâlnesc noaptea în secret, să mănânce prunci încă vii…
Apoi am dat peste o carte luminoasă, a unui om luminos la minte: “Creştinismul redus la esenţe” – C.S. Lewis. Nu ştiam că e un clasic. Apoi am tot citit, orice îmi cădea în mână de la “Societatea Misionară Română” (fireşte îmi pare acum – baptistă), cu ceva vreme înainte să şi ajung să trec pragul adunării. Nu că am dat peste lumină şi Adevăr, iniţial, ci că bătusem câmpii cu orgoliu până atunci, neavând habar de Mântuitor.
M-am botezat câteva luni mai încolo, într+un an de graţie 1991. Şi de atunci sunt creştin, gata să mor sub tortură pentru asta.
Nu sunt critic obturat. M-am certat cu adventiştii destulă vreme, până am avut răbdare să şi ascult câte ceva. Nu am trecut la ei, pentru că “Sola Scriptura” râmâne firul meu cu plumb. Sfânta lor tradiţie e Ellen White, iar eu nu vreau autorităţi dispersate. Fiecare biserică creştină are oameni de seamă, scrieri şi pilde, tradiţii de respectat. Dar ele trebuie să stea la o distanţă ca de la cer la pământ faţă de Sfânta Scriptură.
Aşadar, nu pot spune ce sunt. În afară de faptul că sunt protestant (prefer să mi se spună “creştin”, dar categorisirea lumească te bagă undeva, nu?) Sunt dator, duhovniceşte vorbind, multora. Baptişti mai întâi, apoi adventişti, ortodocşi, catolici etc. – oameni în general. Detest ecumenismul. E bine să fie şi deosebiri între noi, ca să se îndreptăţească ce e drept. Eu citesc Sfinţii Părinţi. Dar nu numai.
Iar acum voi obiecta, politicos.
1. Sfânta Scriptură (Conciliul ecumenic 1, Niceea, 325 A.D.) NU e lucrare omenească, de Tradiţie. Logic, dacă există Dumnezeu, Duhul Sfânt a ordonat mintea oamenilor atunci când au stabilit Canonul Noului Testament. Aşadar, celelalte apocrife sunt “pa şi pusi” (nu cred că mă veţi contrazice cu “evanghelia lui Toma”: ce facem? ajungem la idioţi ca Dan Brown??). În mod similar, Vechiul Testament este Biblia Hebraica. E nevoie să reamintesc care era scrupulozitatea copierii unui text ebraic?…
Fireşte, există apocrife. Apocrifă e şi cartea lui Enoh. Nu apare în Septuaginta. Dar este citată ÎN NT…! Apoi, apocrifele ortodoxe şi catolice nu sunt identice… Nu e mai bine să rămâi la ce NU E apocrif nicicum?
2. Nu exista la Niceea biserica ortodoxă. Era una singură, universală (catolică sau sobornicească, după cum le-au despărţit limbile). Ambele ramuri, deja oficiale, sub un împărat necreştin – Constantin (care s-a botezat abia pe patul de moarte la erezia ariană), au urmat ordinea lumească a culturii. Care cu latina, care cu greaca, amândouă pe urmele lui Plotin; ulterior cu bătălii între Platon şi Aristotel ş.a.m.d. (Culmea, amuzant, la bătălia pentru încălcarea poruncii a doua a fost invers: Roma a luat statuile greceşti, iar Bizanţul a preferat frescele latine…) Apoi, excomunicarea reciprocă: 1054, ca să fie bâlciul cultural complet.
3. Sfintele Tradiţii, în ramura lor de creştinare sincretistă, sunt de un păgânism cumplit. Dar ăsta e subiect tabu… Nimeni nu ştie de ce babele de la ţară ştiu încă la orice înmormîntare sau nuntă ritualuri din spaţiul antic precreştin, care se dovedesc a părea esenţiale. Şi sunt tolerate.
4. Biblia era o carte interzisă oamenilor de către biserica oficială. Cu diferenţe… Era oficial interzisă în spaţiul catolic, prin interzicerea traducerii ei din Vulgata, respectiv tacit interzisă în spaţiul fost grec, acum deja slavonizat, în care lumea oricum nu citea nimic. Este şi astăzi! Biblia oficială a BOR cere, pentru a fi citită, competenţe lingvistice universitare rafinate. E departe de limba vorbită. Nu e pe înţelesul norodului. D E C E ?
Sau se crede că Lossky e mai accesibil?… (filosof ratat, dar mai stilat faţă de Ghelasie – Hegel e cristal faţă de acesta din urmă…)
5. Nu vreau să aduc aceste critici peste preoţii ortodocşi. Cunosc preoţi ortodocşi de seamă (nu ierarhic…) Creştinii se văd între ei.
Faceţi – vă rog – un experiment mental. Sunteţi prinşi, ca refuzători de primit semnul fiarei, de cei care vor să vă ştampileze astfel. Suntem cu toţii 100 de oameni. Zece dintre noi Zic “NU – MAI BINE MURIM”. Te vei uita la ceilalţi nouă având pe buze întrebarea “tu de ce biserică ţii?”….
(Ap. 18:4)
Răspunde
cineva said, on februarie 22, 2012 at 5:17 pm
Ce spui frate acolo? De unde pana unde ‘Sfintele Tradiţii, în ramura lor de creştinare sincretistă, sunt de un păgânism cumplit. Dar ăsta e subiect tabu… Nimeni nu ştie de ce babele de la ţară ştiu încă la orice înmormîntare sau nuntă ritualuri din spaţiul antic precreştin, care se dovedesc a părea esenţiale. Şi sunt tolerate.’
Ai macar habar ce inseamna Sfanta Traditie? Daca iti imaginezi ca Sfanta Traditie sunt obiceiurile precresinte ale babelor de la tara esti in cumplita inselare, cum si esti. Pentru un om care se vrea cultivat ca dumneata si care spune ca citeste Sfintii Parinti (ceea ce nu cred, pentru ca este imposibil sa citesti Sfintii Parinti si sa ramii in inselare), ar trebui sa cunosti macar ce este Sfanta Traditie inainte de a pune etichete in stilul sectant cel mai autentic. Sfanta Traditie inseamna toate invataturile DE CREDINTA care s-au transmis oral, si nu obiceiurile populare de la nunti si inmormantari sau taiatul porcului de Craciun. Oare dumneata n-ai aflat ca Scripturile s-au scriu cu multi ani dupa moartea Manutuitorului? Cum crezi ca s-au transmis atunci invataturile Lui cat timp n-a fost nimica scris? Nu din gura in gura prin invatatura orala? Ei, toata aceasta bogatie de invatatura si detalii despre viata Manturitorului si a Maicii Domnului au ramas in constiinta crestinatatii si dupa scrierea Scripturilor. Erau mult prea multe ca sa incapa in carti. Ai citit ce spunea Sfantul Apostol Ioan, ca ‘sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris’? Ei aceasta-i Sfanta Traditie!
Iar cu argumentul ca Biblia era interzisa maselor, te rog fugi la catolici, esti pe blogul gresit. La noi Biblia nu s-a putut citi numai atata timp cat nu a fost tradus insa cand s-a tradus a fost accesibila maselor. Competente lingvistice UNIVERSITATE rafinate? Bati campii frate. Da, invatatura este grea, dar nu din cauza limbii, ci din cauza invataturii insesi. Cat despre cuvinte, sunt multe arhaisme, dar in nici un caz nu necesita ‘competente lingivsitce universitare rafinate’.
Frate abtine-te de a face afirmatii aiurea si informeaza-te mai-nainte de-a vorbi. Constantin cel Mare nu a fost arian. Doi dintre fii lui (pentru ca a avut trei baieti si doua fete), Constantin al II-lea si Constantiu (sau Constantie) au fost intr-adevar arieni dar nu Constantin cel Mare si nici al treilea fiu al sau Constans. Asa ca pune mana pe carte si citeste inainte sa dai drumul la gura.
Răspunde
STOP RFID 666 said, on februarie 22, 2012 at 6:12 pm
Pentru noi Imparatul Constantin este intocmai cu apostolii iar tu il numesti necrestin. Pentru voi ,,reformatorul” Luther este un crestin si un erou iar pentru noi el este un eretic. Pentru voi crestinismul incepe cu protestantii cand el are 2000 de ani. Voi numiti lumina intuneric si intunericul lumina. Dar in cativa ani se va vedea cine are dreptate.
Răspunde
Felix-Gabriel Lefter said, on februarie 22, 2012 at 3:10 pm
marcel
Cum poţi spune că “sectanţii” o “urăsc” pe Maica Domnului? E totuna ne-închinarea cu ura? De ce nu te închini, de exemplu, la mama ta?
Răspunde
STOP RFID 666 said, on februarie 22, 2012 at 3:35 pm
Felix Gabriel Lefter
Ba da o urasc, sau mai bine zis o ignora si totul din PROSTIE. Stii sa faci diferenta intre inchinare si cinstire? Se pare ca nu. Orice s-ar zice esti un SECTAR.
Răspunde
Adrian.I said, on februarie 22, 2012 at 5:14 pm
@Felix Gabriel Lefter
Ce spui tu sunt niste stupizenii extraordinare, no offence.
1In primul rand Biblia nu a aparut la Niceea ci canonul a fost finalizat in mare parte la sinodul de la Laodiceea.
Parintii care au respins apocrifele nu au respins si celelalte scrieri din traditie, apocrifele erau scrieri facute sub un nume fals, de obicei al apostolilor, sau de catre unele grupari gnostice, parintii nu au respins niciodata celelalte scrieri din interiorul Bisericii, ci dimpotriva.
2 Biserica ortodoxa a fost inca din secolul 1, termenul ortodox a fost folosit de parintii apostolici din sec 1,2 pentru ai deoebi pe eretici de crestini, ortodoxia desemna crestinismul cu invatatura dreapta.
Catolicitatea era cea de a doua insusire a Bisericii, sobornicesc este doar un sinonim inexact, grecii folosesc si acum catolica in crez, Catoliki e termen grecesc si desemna in original ceva de genul universalitate in sobornicitate.Atat biserica catolica cat si cea ortodoxa pretind pana si astazi ca sunt atat catolice cat si ortodoxe. Pur si simplu dupa schisma doar s-a accentuat mai mult un termen distinct pentru fiecare, pentru a le deosebi, insa din punct de vedere teologic ele pretind aceeasi denumire integrala,Biserica catolica(catoliki) si ortodoxa
Nu a existat nici o despartire dupa Niceea, Roma fiind in comuniune cu Bizantul si cu celelalte patriarhii, Biserica crestina fiind una.
Faza cu platonismul si aristotelismul este superficiala, exista doar diferente de terminologie preluate din culturile pagane, insa teologia apusului si a rasaritului era identica. Parintii bisericii nu s-au inspirat din filosofia pagana niciodata ci doar au folosit termeni si jocuri de cuvinte din toate culturile lumii, pentru a putea descrie mai bine ceea ce este de nedescris.Platonismul a fost prezent la sfantul Augustin, iar aristotelismul in apus la Toma de aquino, paradoxal Toma este considerat cel mai fidel reprezentant al liniei teologicice impuse de Augustin, si a reusit asta folosind culmea termeni din aristotelism nu din platonism, pentru a’si putea descrie ideile. Deci vezi cum linia culturala adoptata nu anuleaza in nici un fel esenta si mesajul scrierii?
Roma a acceptat pana astazi toate teologia ortodoxa de pana la sfantul Fotie (sec 9.) nu a existat nici o diferenta teologica ci doar lingvistica .
3 Ce intelegi prin sfanta traditie?Biblia este doar o alta carte din traditie, nu a picat din cer.
Traditia reprezinta toate scrierile teologice ortodoxe, tipicul bisericii, canoanele, marturiile istorice, cat si cele transmise pe cale orala care au un caracter teologic corect. Ce spun babele la tara nu intra in traditia bisericii ci e o traditie proprie care nu are legatura cu ortodoxia.
4Biblia nu a fost interzisa in rasarit, doar in apus a fost interzisa traducerea in alta limba.
Greaca veche nu poate fi reprodusa niciodata fidel in limba romana datorita complexitatii sale., daca faci o traducere simpla si babeasca anulezi si mai mult intelesul si esenta frazelor din greaca veche.
Loskky nu e accesibil… pentru ca nu’i duce mintea pe toti sa inteleaga, cum poti sa descri fidel nedescrisul cu fraze simple?In stilul asta nu poti face decat o teologie etica, care se adreseaza doar necrestinilor si incepatorilor, asta a fost fireasca pentru paganii si evreii care au primit lucrurile incepatoare , dar pentru un dialog teologic serios, pentru cei cunoscatori care s-au deprins deja cu cele simple este nevoie de lucruri mestesugite care par greu de talcuit de cel simplu. Uite ce spune apostolul Pavel
“În privinţa aceasta avem mult de vorbit şi lucruri grele de tâlcuit, de vreme ce v-aţi făcut greoi la auzit.
Căci voi, care de multă vreme s-ar fi cuvenit să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă ca cineva să vă înveţe cele dintâi începuturi ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.
Pentru că oricine se hrăneşte cu lapte este nepriceput în cuvântul dreptăţii, de vreme ce este prunc.
Iar hrana tare este pentru cei desăvârşiţi, care au prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele şi răul”(Evr 5, 11,14)
5 Biserica nu e o institutie e trupul real al Lui Hristos: inviat, pnevmatizat si omniprezent, care si-a insusit strans intru Sine pe credinciosii care l-au urmat, nu tii de Hristos.. atunci automat nu tii nici de Biserica
“Acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi şi împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica, “(Col 1, 24)
Răspunde
cineva said, on februarie 22, 2012 at 5:29 pm
Da, neinchinarea la Maica Domnului inseamna ura fata de ea, tot la fel cum si neinchinarea la Dumnezeu inseamna ura fata de Dumnezeu. Cine nu este cu noi este impotriva noastra a spus-o chiar Domnul. Si a fi cu El inseamna si a-i da cinstirea cuvenita Maicii Sale.
Răspunde
Adrian.I said, on februarie 22, 2012 at 5:36 pm
@Cineva
Asa e .Ei nu fac deosebirea intre cinstirea si adorare, adorarea e data doar lui Dumnezeu si cintirea e data tuturor oamenilor. Chiar si un protestant o cinsteste pe mama lui si o respecta.Si sa nu’mi spuna mie ca ei vorbesc de la egal la egal cu ea si nu’i acorda o oarecare superioritate.
Lucian said, on februarie 22, 2012 at 5:16 pm
@ felix-gabriel
Neo-protestantii urasc ceea ce reprezinta Maica Domnului dpdv scripturistic (anume, faptul ca este nascatoare de Dumnezeu si pururea-fecioara). Partea cu “nascatoare de Dumnezeu” mai difera, ce-i drept, de la o secta la alta. Dar partea cu “pururea-fecioara” este respinsa in masa, ca sa spun asa, si este respinsa cu ura (caci numai ura este patimasa si irationala, asa cum este atitudinea sectelor neo-protestante fatza de acest aspect).
Deci, concluzionand, urasc adevarul revelat de Dumnezeu, comitand astfel pacat de moarte impotriva Duhului Sfant.
Răspunde
Felix-Gabriel Lefter said, on februarie 22, 2012 at 5:46 pm
Comentariul tău e în așteptare.
Mulţumesc, Adrian.
La restul nu am ce comenta.
Nu există alt mijlocitor în afară de Iisus Hristos. E scris.
Răspunde
Felix-Gabriel Lefter said, on februarie 22, 2012 at 6:11 pm
Comentariul tău e în așteptare.
Adrian I.
Datorez scuze pentru canonul celor 27 de cărţi NT (îmi sărea mintea la Crez…)
Dar…
Am spus eu că a existat despărţire după Niceea? Nu! Până în 1054… Bineînţeles, dacă e să etimologiţăm, catolic e totuna cu sobornicesc, în vreme ce “dreapta-credinţă” (“orto-doxia”) are o cu totul altă greutate. Asta nu înseamnă că eu, ca neo+protestant să mă revendic doar la Scriptură ca orto-doxie. Ortodoxia nu e slavă, cu atât mai puţin rusă (Doamne fereşte!) Etimologic, eu pot spune ca baptist că sunt ortodox. Cuvintele nu se confiscă!
Traduceri se pot face şi s-au făcut, în toate limbile. Septuaginta, dacă e să o luăm în termeni de dificultate a traducerii, e o copilărie faţă de orice carte a lui Aristotel. Şi tocmai asta e ideea. Era scrisă şi pentru Aquinat, şi pentru nea Ghiţă de la spălătorie. Eu am spus, sau reproşat, că nu prea era citire de carte în spaţiul slavon: aşadar, nici nu era nevoie să interzici traduceri pentru analfabeţi…
În fine! Biserica este “ecclesia”, nu “Basilea”!. Doi sau mai mulţi în Numele Domnului!
Restul e politică.
Răspunde
Felix-Gabriel Lefter said, on februarie 22, 2012 at 6:17 pm
Comentariul tău e în așteptare.
Şi, dacă se poate, aş dori să nu fiu pus de-a valma cu predicatorii. Unii dintre ei sunt trimişi de Sus, alţii sunt patetici. Eu nu fac parte dintre niciunii. Din păcate sau din fericire – nici eu nu ştiu.
Ştiu să ascult creştini. Nu înţeleg să bag seamă la fanatici legionari, antisemiţi, inculţi, nepregătiţi intelectual, ne-bunăvoitori.
—————————————–
No comment
44.447923
26.097879
